Departament de fundraising

Ne place să spunem că prietenii asociației noastre poartă mai multe pălării ale altruismului – de la voluntari și practicanți la donatori, parteneri și sponsori, remarcabili. Le împărtășim valorile morale prin care celebrează bucuria de a dărui copiilor speranță și suport.

Încă de la început, ne-am propus să creăm o comunitate în care oamenii care iubesc copiii și cred în șansele lor egale de recuperare a dezvoltării să poată colabora cu profesioniștii centrului printr-o implicare personalizată, în funcție de resursele de care dispun. Sprijinul lor generos aduce o schimbare majoră în destinele acestor copii, prin asigurarea unor programe
complete de intervenție comportamentală individualizată, bazată pe principiile ABA.

Pașii terapeutici din viața unui copil cu tulburări de dezvoltare pot copleși uneori orice familie iubitoare. Procesul evaluării și al coordonării (interne și externe), terapia individuală, materialele sesiunilor de lucru și implementarea integrării în învățământul de masă au ca scop atingerea unor obiective unice ale copilului, revizuite și adaptate periodic.